ALTERNATIVA ROMANIEI

Este CAPITALISMUL o alternativa viabila pentru ROMANIA ?

  • Increase font size
  • Default font size
  • Decrease font size
Home ECONOMIC Capitalul financiar
Capitalul financiar

Capitalul financiar, realitate, minciună și mecanisme.

Ceea ce prezintă interes și nu poate fi trecut cu vederea, este poziția perversă a tuturor celor prezenți la întâlnirile Grupului celor 20 și a Grupului celor 7 plus Rusia, unde bancherii și cei implicați în economiile țărilor respective au încercat să acrediteze ideea unei gândiri globale a sistemului financiar, după care, întorcându-se acasă, au dovedit un accent puternic de a acționa local în vederea rezolvării crizei, uitând complet de faptul că o ieșire individuală din criză este imposibilă și în felul acesta creând o nouă criză în găsirea unei soluții optime.

A ieșit la rampa Președintele Obama, care a introdus sloganul "buy american", care s-a dovedit nu numai o decizie pripită care a iritat întreaga asistentă, dar nu a luat în seamă faptul că SUA are cel mai mare număr de companii transnationale dintre toate aceste țări, care acționează pe tot întinsul globului. Aceste companii, în 1966 dețineau în afara granițelor aproape 34% din forța de muncă a SUA, o cifră impresionantă, iar acum procentul este mult mai mare, chiar dacă mutațiile datorate crizei au adus unele schimbări în numărul angajaților și în ramurile economice unde marile companii ale SUA au penetrat. Să nu uităm că marile companii auto mondiale sunt în marea lor majoritate cumpărate de corporațiile americane (vezi Opel, Hyundai, Saturn, Volvo, etc). Deci "buy american" în contextul actual este o utopie.


Acești “mari”ai economiei mondiale au dorit pentru început să stabilizeze sistemul bancar prin crearea de regulatori globali (instituții care supervizează buna desfășurare și în cadrul legal a sistemului financiar și a băncilor componente).

A început un adevărat joc de-a regulatorii și bancherii, în care bănci “bolnave” cumpărau acțiuni la filialele lor transcontinentale și le ofereau o imagine bună, după care, cele din urmă cumpărau acțiuni la băncile “infectate “ și le ofereau și lor o imagine bună și faptul ca pot să dea înapoi cauțiunea bancară oferită de stat pentru a ieși din circuitul problemelor care le au și pot continua propria politică de dobânzi și credite preferențiale, revenind la un sistem artificial.

Este extrem de greu pentru acești regulatori internaționali să urmărească o masa mare de hoți instituționalizați și bine pregătiți, care acționează concertat, cunoscând bine sistemul, care nu pot fi controlați decât secvențial.


Revenind la România, Guvernatorul Băncii Naționale a României a considerat ca noi avem un sistem sigur bancar și siguranța ne-o da primitivismul regulilor care guvernează sistemul însuși.

O gândire care nu poate duce decât la o limitare a acțiunilor în cadrul sistemului și pe palierele legăturilor lui cu alte sisteme bancare.

De ani de zile domnul Mugur Isărescu se confruntă cu o sarcină deosebită și anume să mențină și sa controleze un sistem bancar primitiv. Așa ceva este mai greu de auzit în lumea finanțelor.

  • Ce a însemnat pentru România un sistem bancar primitiv?

A însemnat o lipsă de interes în pregătire a personalului din bănci, o lipsa de interes pentru a valorifica sau a ne ferii de sisteme complexe financiare, care există și care odată ce inițiem o colaborare în termenii impuși de ele, pot crea dificultăți majore în întreaga economie.

  • Oare, domnule Isărescu, de aceea este sistemul nostru bancar primitiv, pentru că l-am vândut în totalitate unor alte sisteme ”primitive”?

  • Cum putem vorbi despre un sistem bancar că este primitiv, când este vândut în totalitate unui sistem bancar vestic care a generat criza financiară de proporții globale tocmai prin complexitatea lui?


Pe 10 Octombrie 2009, miniștrii de finanțe și reprezentanți ai celor mai importante bănci din Grupul celor 7 plus Rusia, s-au întâlnit la Washington într-un miting devenit normal în fiecare toamna.
Printre altele, s-a pus problema sistemului financiar din țările în curs de dezvoltare și a modului cum implicarea celor “mari “ în cadrul acestor sisteme bancare este favorabilă la nivel global și sub ce formă trebuie intervenit.

Este evident că putem include România în cadrul tarilor în curs de dezvoltare. Legat de acestea s-a exprimat opinia ca odată cu criza morală a populației și concomitent cu îngreunarea posibilității de a plăti împrumuturile contractate, care la rândul lor vor genera colapsuri,o mare parte din capitalul privat al acestor țări se va deplasa către economiile vestice unde se va concentra în diferite ramuri.
Asta nu înseamnă că economiile vestice s-au refăcut, ci ele doar simulează refacerea prin punerea în evidentă a unor statistici și indicatori nesemnificativi și mincinoși. Oferind o asemenea imagine, vor atrage un capital financiar semnificativ din țările în curs de dezvoltare, din păcate și din România, care se va vedea în final, dacă scenariul va continua, în imposibilitatea de a returna fondurile împrumutate de cei care în majoritatea lor își vor muta capitalul în afara țării.


Dar stimatul domn Guvernator al BNR a găsit ca cel mai bine pentru sistemul nostru bancar ar fi să colaboreze cu sisteme financiare “primitive” în avantaj “bilateral”.
Pentru aceasta a ales varianta de colaborare cu sisteme și instituții financiare complexe pe plan mondial și anume, FMI și Banca Mondială.

Aceste organisme financiare mondiale au un statut și un mod de funcționare, au o participare și o implicare politică și nu în ultimă instanță au un rol de dezechilibrare în dorința vădită de a reechilibra după bunul plac.

Aș vrea să-l întreb pe domnul Guvernator al BNR dacă știe vreo țară în care aceste organisme au penetrat și au rezolvat problemele din respectivele economiei, dacă au avut politici îndreptate spre rezolvarea problemelor lor locale sau au luptat în interesul unor grupuri.

Ne-am angrenat economic și nu numai, într-o uniune și anume Uniunea Europeană. Aceasta grupare economică regională a avut grijă să investească în România și să creeze programe care să fie de natură a aduce România acolo unde poate să se înceapă o colaborare economică favorabilă țărilor vestice dezvoltate din cadrul uniunii.

  • Ce s-a întâmplat în realitate?

Uniunea Europeană ne-a dat bani și ne-a oferit programe de investiții, ne-a tras de urechi legat de corupție și a încercat în toată această perioadă să creeze sisteme de “revenire” a banilor investiți în România, înapoi în țările lor, rămânând pentru România doar de plătit banii înapoi, cu dobânda aferentă și fără rezolvarea proiectului pentru care s-a plătit în cele mai multe cazuri.

Dar foarte important este că, în urma procesului respectiv au rămas o serie de lucrări neterminate, în care firmele din țările vest europene au fost direct implicate, de cele mai multe ori ele au făcut act de prezență, fiind bine plătite pentru nimic, dar asupra cărora nici unul dintre guvernele occidentale nu a pus presiune pentru a termina ceea ce au început și pentru care au luat banii, contribuabilii români rămânând să plătească pentru generații.

 

Hai să analizăm unul dintre cele mai interesante proiecte, pentru care Uniunea Europeană, ne da bani cu gândul ca aceștia să se întoarcă cât mai repede la ei și să ne lase să plătim liniștiți pentru nimic, sau pentru un preț supra evaluat.

 

Voi lua în analiza mea o autostradă care leagă Brazilia, Peru și Bolivia. Este o autostradă uriașă și destinată nu numai traficului ușor, ci mai ales traficului comercial, prin care țările semnatare ale contractului de construcție doresc să aibă acces atât la Pacific, cât și la Atlantic, în porturi de mare importanță.

Această autostradă are o lungime de 2.603 Kilometri și este denumită "Bioceanic Highway" sau "Interoceanic Highway".

Am luat acest exemplu pentru a vă da o imagine a prețului pe care aceste țări l-au plătit pe kilometru de autostradă, având în vedere dezvoltarea lor economică apropiată de a României. Brazilia, chiar făcând parte din Grupul celor 20, fiind una dintre cele mai importante economii emergente ale planetei alături de China și India.

Acestă autostradă merge din Statul Acre din Brazilia până în portul San Juan de Marcona în Peru. Construirea ei a necesitat o defrișare a unei fâsâi din Amazon și condiții de lucru foarte grele. Autostrada a costat la finalizare 1,400 milioane de dolari americani, ceea ce înseamnă un cost de 537.840 USD pe kilometru de autostradă, ceea ce înseamnă 384.172 Euro pe kilometru.

Proiectul include construirea a 22 de poduri în diferite puncte de interes. Unul dintre aceste poduri, Billinghurst Bridge care va traversa râul Madre de Dios River va măsura în final 722 metri lungime de la un capăt la altul și va fi suspendat pe o lungime de 528 de metri.

Este numai un exemplu, dar pot aduce în atenția dumneavoastră lucrări de autostrăzi din SUA sau Canada, la un preț similar.

Hai să vedem ce se întâmplă în România cu construcția de autostrăzi agreate prin programele de finanțare a UE. Prețul pe care România trebuie să îl plătească pentru construirea de autostrăzi cu management din UE ,variază intre 5 și 8,5 milioane de euro pe kilometru, iar autostrada Transilvania a fost calculată pentru prima fază la suma de 13 milioane de euro pe kilometru.

  • Ce părere aveți de aceste diferențe astronomice?
  • De unde apar ele și cine le generează?
  • În interesul cui sunt aceste diferențe și de ce?

Răspunsuri simple și pe înțelesul tuturor și anume: sursa de bani este UE; ei ne-au dat banii cu condiția ca aceștia să se întoarcă cât mai repede la bugetul Europei Unite; au oferit acești bani în proiecte uriașe pentru ca returul banilor să vină dintr-un singur loc și circuitul să fie cit mai sigur pentru ei; guvernanții români au acceptat și au luat șpagă și atenții grase și lucrarea a urmat să înceapă; stadiul lucrării este încă unul incipient și banii s-au cam terminat; UE nu spune nimic de eventuale controale și eșalonări ale lucrărilor și plaților pentru că banii s-au întors la ei și nu mai au interes, atâta timp cit poporul roman este îngropat sub datorii și dobânzi din care ei și-au asigurat un venit.

  • Cine va termina aceasta lucrare de proporții și cu ce bani?

Răspuns la fel de simplu: lucrarea o vor termina romanii cu banii lor, sau împrumutați de la FMI cu dobânzi și condiții înrobitoare atât în ceea ce privesc împrumuturile cât și în ceea ce privește strategia de dezvoltare economică sectorială a României. Acesta este unul dintre motivele urgentării și disperării lui Băsescu pentru a obține bani de la FMI, pentru că ceilalți s-au cam dus și treburile nu au fost nici măcar începute în multe sectoare ale economiei.

  • Cit ne vor costa în final aceste lucrări de șosele și autostrăzi?

Probabil cam tot atât cât i-a costat pe Sud Americani toate autostrăzile de pe continentul lor. Comentariile se pot face, dar eu cred ca sunt de prisos, rămâne numai să acționăm și să dovedim ca am înțeles mecanismul.

Când Uniunea Europeană a sesizat că România prin conducătorii ei, manifestă o plăcere în a intra în acest joc pentru că este aducător de bani, pentru clasa de îmbogățiți peste noapte din România, a început să înțeleagă faptul ca jocul nu mai poate continua în aceeași ecuație.

  • Ce a făcut in final această Uniune Europeană?

Ne-a dat hrana la "lei", acolo unde aveau și ei câțiva în posesie. Ne-au vândut “cămătarilor”, adică FMI și Băncii Mondiale.
Trebuie spus că Uniunea Europeană, mai bine zis țările bogate din cadrul uniunii, au o participare procentuală de 32 % din FMI, cu diferențe de la țară la țară.
Cel mai mare procent în cadrul FMI avându-l însă SUA, care deține drepturi de natură sa aprobe “ajutorul” pentru o țară sau alta.

Poveste tristă, asta pentru că românii au crezut ca vest europenii sunt frații lor de acum și că băncile lor o să ii ajute, dar în realitate băncile lor i-au dat la “cămătari”, iar sistemul bancar național al României a fost dus la faliment, rămânând cu o singură bancă din cunoștințele mele (CEC), cu adevărat românească, dar fără a ști ce interese sunt în interiorul ei.

Cert este că din păcate este singura, restul băncilor fiind doar subsidiare ale băncilor occidentale.

  • Ce au făcut “cămătarii” (FMI și BM) ?

Au venit în România și au pus două condiții fundamentale pentru a relua curgerea banilor de la ei spre noi și anume înghețarea salariilor în sectorul de stat și micșorarea schemei funcționale, deci scoaterea în șomaj a multora din sectorul de stat sau stoparea investițiilor.

Ambele măsuri pe care acești “cămătari” încearcă să ni le impună, sunt de natură sa dezechilibreze economia fără a-și mai putea reveni curând.

 

Vom lua în analiză prima variantă și anume înghețarea salariilor bugetarilor.

Trebuie să înțelegem că bugetarii nu sunt numai aceia care rup biletele la teatrele de stat sau femeile de serviciu de la ministere.
Trebuie să avem în vedere cine reprezintă acest sector și cât de mult pot influenta ei viața noastră, a celor care lucrăm în sectorul privat al economiei și cei care sunt în afara câmpului muncii.
Acești bugetari sunt profesorii, doctorii, funcționarii din ministere, polițiști, armata, serviciile de securitate națională, consulate și ambasade, cei de la primării și administrații financiare, mare parte a celor angrenați în sistemul de sănătate, o parte a funcționarilor din bănci și alte câteva categorii.

  • Sunt ei importanți pentru noi ceilalți?

Eu cred că în aceeași măsură în care și noi suntem importanți pentru ei.
Ceea ce nu au ei și uneori dovedim că nici noi, în mare parte, nu avem dimensiunea relației dintre noi, nu înțelegem dependenta și amplitudinea ei în ambele sensuri, nu înțelegem mulți dintre noi, că respectul este cel care trebuie să guverneze relația, și mai mult, de multe ori cei de la guvernare ne pun față în față, unii cu alții ca și cum am fi în tabere diferite.


Faptul că schema funcțională a bugetarilor este umflată și că sunt o serie de angajați care nu își aduc nici o contribuție sau una foarte subțire, este clar și de netăgăduit și asta se întâmplă în toate guvernele de pe mapamond, dar că suntem români cu toții este la fel de clar și că problemele trebuie să le rezolvam, rezolvând problemele ambelor sectoare fără a fi constituiți în tabere adverse, este de-asemenea indubitabil.


Acest faimos FMI a încercat această schemă în Argentina în 2001, a încercat să reducă fondurile unui sector bugetar care de fapt era singurul vulnerabil și cel mai ușor atacabil, reducând drastic serviciile publice, ceea ce adus în final la un colaps de proporții al economiei și la mișcări de stradă care au durat zile în sir, fiind foarte violente.

În final, noul guvern renunțând la dolarul american ca monedă principală în schimburile lor comerciale și mai târziu îmbrățișând rinminbi, moneda chinezească, echivalentul yuan-ului pentru tranzacții comerciale externe.

Cum putem să fim de acord cu înghețarea salariilor acestor bugetari așa cum face Mihai Tănăsescu (reprezentantul român la FMI), în fața FMI, când acești bugetari, ca și noi, cumpără produse existențiale pentru viata lor, la preturi vestice, produse agricole și mâncăruri procesate venite de acolo, își lărgesc forțat din ce în ce mai mult gama de produse occidentale cumpărate, multe dintre ele de calitate îndoielnică. Cu o nerușinare greu de imaginat, acest Tănăsescu, vine în fața ecranelor și la microfonul posturilor de radio și spune ca trebuiesc tăiate peste 200.000 de locuri de muncă în sectorul de stat pentru a primi banii de la FMI. "Asta este și nu avem ce face" sunt ultimele lui cuvinte pe post.

  • Oare acest Mihai Tănăsescu este plătit sa justifice poziția FMI sau sa apere un popor care îl plătește și crede ca poate să îl reprezinte? Cita nerușinare!!

  • Pot ei, acești bugetari, ca primind salarii înghețate, să facă față unei creșteri de preturi care au ca baza de referință cursul bancar flexibil din țări care exporta în România?

  • Cum poate fi așa ceva valabil, cum se poate ca un om care îmi da împrumut bani și știe că trebuie să cumpăr produse de subzistență de la el, îmi pune condiția de a avea un venit fix pe fondul la care el controlează prețurile acestor produse bazale existențial?

Și uite că, cei de la FMI au fost primiți cu tot fastul și s-a semnat tot ce era de semnat, lăsând mari semne de întrebare celor ce trebuie să mănânce și mâine, și nu știu dacă mai pot cumpăra cu același salariu, ceapa din Belgia, varza din Olanda, castraveți din Turcia, stând la mina unui sistem bancar străin care se joaca cu soarta lor.

  • De ce stimatul domn Isărescu, de altfel un om bine pregătit profesional, fără discuție, dar care nu este suficient de român, de ce nu a pus condiția ca în primul rând să se aibă în vedere realizarea unui înalt grad de stabilitate pe piața produselor alimentare prin investiții și tehnologii vestice, asigurarea populației cu hrana indigenă și la un preț rezonabil pentru actualele venituri personale, după care să se purceadă la o înghețare a acestor venituri pentru o perioadă și concomitent să se realizeze trecerea acestor oameni către sectorul privat în urma unor cursuri de pregătire pe diferite pofile în conformitate cu investițiile efectuate pe structurile economice naționale?

  • De ce stimatul domn Isărescu nu a pus problema dificultăților prin care țara ar putea trece pentru a plăti înapoi acest împrumut, în cazul în care se impun reguli stricte legate de veniturile profesorilor și de investițiile în învățământ?

  • Cum poate o familie care împrumută bani și care trebuie să ii dea înapoi, să-și permită să își oprească copiii în a se duce la scoală, să ii oblige la un consum controlat, iar părintii să presteze o muncă necalificată și asta în condițiile împovărătoare în care a fost acordat împrumutul?

Ar fi o sinucidere și este ceea ce încearcă FMI să facă în România.

  • Cum putem plăti datoriile cu un număr mai mic de oameni din ce în ce mai puțin pregătiți profesional?

  • Cum putem să nu cerem bani acestor organizații financiare mondiale, mai întâi pentru realizarea de școli și structuri de învățământ pre și post universitar?

  • Este o copilărie, domnule Isărescu, iar folosirea capacității dumneavoastră în sensul de a ști să faceți plecăciuni în fața unei instituții al cărei trecut și statut îl știți, este o rușine și va fi greu pentru dumneavoastră să vă uitați în ochii copiilor de acum și ai adulților de mâine care vor fi înrobiți, câți dintre ei vor mai fi în țară.

 

În aproape toate ziarele din țară putem găsi cel puțin o rubrica în fiecare zi în care să citim de necesitatea de a împrumuta bani de la FMI, plus în intervențiile șefului statului, domnul Băsescu, care ne amenință, că putem ajunge insolvabili și nu se vor mai putea plăti salariile bugetarilor în caz că nu vom căpăta acces la banii acestui fond.

Eu cred că cel mai bine este să vedem cum este implementat un eventual împrumut condiționat, oferit de FMI, în cadrul unei politicii economice a unei țări, pentru că de acest for financiar internațional nu se discută decât în termeni elogioși.

Să nu uităm că însăși Angola a renunțat în acest an în a lua bani de la FMI care ar fi vrut să penetreze mai puternic în economiile africane. Angola a luat în final bani pentru programele de dezvoltare naționale de la China fără condiții privind structurile în care aceștia vor fi utilizați (without strings). Același lucru s-a întâmplat în aceasta toamnă și cu Ungaria, al  cărei Prim Ministru a preferat să împrumute bani de pe piața de capital internațională și să nu mai apeleze la FMI, datorită condițiilor înrobitoare și programelor impuse.


  • Ce vor ei de la noi, printre altele?  Hai să vedem și să gândim raportat la realitatea românească, unde pot să apară problemele.

 

Condiții de acordare a împrumutului FMI este condiționat de:

 

1. Reducerea împrumutului guvernamental (bani pentru întreținerea în funcționarea structurilor guvernamentale), printre care se are în vedere diminuarea de personal, mărirea taxelor și micșorarea cheltuielilor.

2. O mai mare dobândă bancară care să fie destinată în a stabiliza moneda națională și cu această ocazie se încearcă salvarea sistemului bancar în sensul că rata dobânzii trebuie să devanseze inflația.

3. Crearea unui cadru financiar legal pentru firmele care sunt în dificultate, îndreptat către intrarea lor în faliment, FMI nedorind să redreseze situația acestor firme.

4. Ajustări structurale și anume privatizarea masivă, descentralizarea, reducerea corupției și a birocrației.

În cele mai multe țări aceste ajustări structurale au făcut situația din ce în ce mai rea, au adus marile corporații străine care au creat monopol pe anumite ramuri și au distrus comerțul cu amănuntul în general, au creat lanțuri de magazine și magazine cu prețuri reduse (discount stores), patronate de afară și care, absolut toate, transferă bani la destinații ce nu au nici o legătură cu evoluția economica a României

 

Reforma ratei de schimb

 

1. Intervenția FMI în economie face ca de cele mai multe ori banca centrală să nu mai aibă control total asupra curgerilor de capital în economie și înspre exterior, ceea ce înlesnește transferul banilor negri de către politicienii corupți și alte segmente sociale în afara economiei.

Acest lucru se datorează in primul rând neînțelegerii de către FMI a dinamicii economice a fiecărei tari care a solicitat ajutorul acestui for financiar internațional, dar și a dorinței acestei organizații financiare mondiale de a crea în economie doua circuite financiare de dimensiuni diferite unde, oscilația unuia poate duce la dezechilibrul celuilalt.

2. IMF tratează relația cu țările care solicită împrumut, cu vădită tenta monetar - reformistă și reflectă interesele și ideologia comunității financiare vestice.

 

Devalorizarea monedei naționale

 

1. Încercarea de a îmbunătăți producția pentru export prin devalorizarea monedei naționale, fără a se pune problema unui echilibru între natura surselor de export și evoluția devalorizării monedei.

2. Se manifesta un proces de devalorizare inflaționistă care duce la un dezechilibru și mai mare în balanța economică.

 

Promovarea neo liberalismului

 

1. IMF impune un ritm de privatizare ridicat, care în cele mai multe cazuri nu este în concordanță cu situația economică a țării, încearcă ruperea echilibrului vital intre proprietatea de stat și cea privată, acționând asupra ultimei pentru că este foarte vulnerabilă și în formare.

2. Privatizarea excesivă ceruta de FMI, a condus și conduce la crearea de monopoluri care exploatează consumatorii, acestă privatizare forțată creează premisele pentru ca monopolul străin sa penetreze în economia țărilor în curs de dezvoltare și să creeze propriile lor leviere pentru a echilibra și dezechilibra economia după bunul lor plac.

 

Piața liberă văzută de FMI

 

1. FMI intervine extrem de agresiv pe piețele unde este solicitat și nu permite pieței internaționale de capital să penetreze în respectivele economii.

FMI crează măsuri protecționiste invizibile față de intervenția pieței de capital internațional în respectivele economii.

2. Jonglând cu fondurile împrumutate țărilor care le cer ajutorul și creând sinusoide în volumul monetar existent pe acea piață, FMI nu lasă ca moneda națională sa fluctueze natural, o influențează și creează premisele unei economii artificiale care nu reflectă nici pe departe realitatea economică și aici este cazul României,unde împrumuturile sunt de natură să țină inflația într-un punct foarte fragil și în același timp să realizeze un echilibru la fel de fragil al cursului de schimb, fără a urmări realitatea economică.

3.FMI crează un real pericol moral (moral hazard) în tarile cu debite importante, pentru că fondul incurajează populația să împrumute mai mult în cadrul unei economi artificial create de acesta, după o perioada creând o neîncredere a populației în potențialul ei de a rambursa creditele oferite, odată cu revenirea la economia reală.

 

Lipsa de transparență și implicare serioasă

 

1. De foarte multe ori FMI impune anumite politici fiscale și monetare, fără a se consulta serios cu guvernele țărilor afectate, profitând de lipsa de fonduri și de dorința de supraviețuite a clasei politice, timp în care această clasă politică poate deturna fonduri importante.

2. Pare ca imposibil și sfidător ca aproape 2000 de economiști ai FMI, să poată să dicteze condițiile economice la aproape 80 de țări în curs de dezvoltare care au peste 1,5 miliarde de locuitori. Economiștii fondului nu au cum să știe realitățile și să creeze o politică a împrumutului fără consultarea cu guvernele acestor țări, dar o face și relația duce la un colaps economic iminent.

 

FMI susține acțiuni militare în anumite zone ale globului


Fondul a susținut de-a lungul timpului dictaturi militare ca cele din Brazilia și Argentina, care au primit bani de la fond după ce au fost refuzate de alții.

 

Eu sper ca aceste informații de suprafață să fie un ghid pentru cei care citesc și cei care vor să intre în discuții constructive, dar eu cred că este foarte important ca fiecare dintre noi să știm la ce ne expunem sau ne expun cei de la guvernare și să le dam sau nu girul nostru pentru a fi aleși.
Presa, din păcate, nu face nici un fel de informare legată de viabilitatea acordurilor cu FMI și nici cum se poate regăsi influenta intervenției în economie a acestui fond asupra cetățeanului de rând prin implicarea României în relațiile cu Fondul.

 

Revenind la capitalul financiar și la dezastrul care confruntă economiile capitaliste și sistemul în sine, aș vrea să spun câteva cuvinte despre politica de bonus-uri și plăti compensatorii aplicata de instituirile financiare americane.

Zilele trecute, Administrația Americană, a ajuns la disperare legat de eludarea cu o nesimțire crasă, de către instituțiile financiare din SUA, a politicii legate de aceste bonus-uri și plăți compensatorii către angajații acestor instituții, dar mai ales către primi 25 de angajați din ierarhia fiecărei uriașe instituții financiare care încasează sume uriașe, chiar în situația în care economia americană este în mare impas iar cifrele artificiale raportate de ei sunt în măsură să inducă în eroare o populație care a plătit pentru greșelile acestor asa ziși manageri.

Administrația a propus o schimbare radicală în aceste practici, prin intermediul controlului efectuat de către Kenneth Feinberg, angajat al Departamentului Trezoreriei Americane și care are responsabilitatea de a urmări în detaliu compensațiile și bonusurile la companiile care au primit ajutor guvernamental.

El urmărește alinierea intereselor personale ale conducătorilor instituțiilor financiare cu însănătoșirea pe termen lung a situației financiare a companiilor.

De exemplu, parte de cash pe care acești super manageri ar trebui să o ia ca și salariu va fi tăiată cu 90%, acești bani fiind înlocuiți de acțiuni cumpărate la stock, care nu pot fi vindute pentru o perioadă de minim patru ani, stabilită funcție de anumite criterii. Deci, se încearcă legarea intereselor lor personale de rezultatele obținute de instituțiile financiare pe care le conduc, o legătură reala și nu una formală.

Mult mediatizata "refacere"  a acestor instituții financiare, este doar un praf în ochi, iar mecanismele folosite pentru dezinformare  sunt deja cunoscute.

Faptul că toți indicatorii economici sunt pe un curs negativ, iar ei se refac și în plus au și profit și pot să își plătească datoria față de stat, este în aceeași măsură o inginerie financiară mizerabilă permisă de un sistem capitalist care își vede îndeaproape implozia provocată de un sistem financiar creat și valorificat de o clasa restrânsă.

În Senatul SUA, foarte mulți republicani văd intervenția statului ca bolșevism și au o serie de alte cuvinte "alese" la adresa acestei intervenții și a extinderii ei în economie, favorizată de Președintele Obama.

Ei apară instituțiile financiare și cer ca statul să nu le mai pună multe din condițiile actuale, văd în intervenția statului o îndepărtare a investitorilor și în final o naționalizare comunistă.

Problema este că ei cer o descentralizare a unor instituții care au solicitat intervenția guvernului, deci o intervenție centralizată după care nu mai doresc impunere de condiții chiar dacă aceste instituții cer clienților care împrumută de la ei, indiferent de sume, să le ofere rațiuni și planuri clare și mai ales care pot fi controlate îndeaproape de aceste instituții financiare în verdea recuperării banilor, dar nu le place să fie controlate mai ales când este vorba de banul public.

Președintele Obama a fost criticat dur pentru ca a penetrat cu banul public în companii ca GM(peste 60%), AIG (in jur de 80%) si altele.

La întâlnirea din Septembrie, a șefului statului american cu bancherii, pe Wall Street, au fost scandate lozinci care îl incriminau ca fiind comunist și la intrare, unii protestatari au arborat afișe rușinoase pentru o țară cu pretenții de superputere, care îl înfățișau pe Președinte în postura de dansator în cadrul triburilor de luptători africani, cu pene și păr și cu secera și ciocanul pe piept.

Președintele american le-a atras atenția bancherilor de pe Wall Street, ca investitorii care nu s-au mai îngrămădit la stock și nu au mai introdus bani în economie, nu fac acest lucru din cauza Administrației Americane pe care o conduce, care injectează bani în sistem, ci din cauza bancherilor si a Wall Street-ului care au dovedit că gestionează prost bani lor.

În al doilea rând, Președintele american a arătat ca este dispus în orice clipă să retragă intervenția statului în economie, la marile companii în special, dacă acești bancheri care îl critică vehement în numele unui sistem mort, ar putea găsi investitori care să returneze banii contribuabililor.

Practic, Președintele Obama le-a pus pe masa acțiunile statului în vederea vânzării lor către investitori, moment în care s-a așternut liniștea în sala de conferințe.

Ceea ce răzbate ca fiind evident din acest sistem putrezit este faptul că se discută de bonus-uri și compensații la instituții care nu numai ca nu le-ar merita dar care au făcut până și potențiala lege a retragerii anumitor personalități din cadrul companiilor.

Un singur exemplu voi da, acestea fiind în număr mare și anume șeful Bank of America care spune că și-ar da demisia la sfârșitul acestui an și care va primi, conform New York Times din data de 22 Octombrie 2009, o pensie de 53,2 milioane de dolari.

În Time Magazine din 9 Noiembrie 2009, sunt inserate câteva statistici pe care ar trebui să le interpretăm, dar care cu siguranță pot crea la prima vedere imaginea unui popor american în deriva, care ar alege orice măsuri, numai să iasă din criză, care răspunde contradictoriu la realitatea economică actuală. Din păcate, statisticile arată că ei sunt foarte confuzi atunci când li se cer unele opinii legate de cine și în ce fel poate scoate din criză țara. În continuare voi reda câteva statistici pentru a fi mai elocvent.

67% dintre americani vor ca guvernul american să forțeze primi 25 de manageri din conducerea celor mai faimoase companii financiare americane să accepte o reducere drastică a compensațiilor și bonusurilor, mai ales pentru acelea de pe Wall Street, care au acceptat cauțiunea financiară a statului.

În cadrul aceluiași sondaj, 57% dintre americani NU doresc intervenția guvernului în sectorul privat al afacerilor, 54% dintre ei considerând că o intervenție a guvernului i-ar face să sufere și mai mult. O reacție de neînțeles, care ne duce la ideea că americanii vor ca, guvernul să scoată economia din impas dar fără să afecteze proprietatea de privată. Americanii uită un lucru simplu și anume că acei bani pe care guvernul lor, îi dau celor care trebuie să iasă din situația financiară dificilă care au creat-o ei însuși, sunt bani lor, ai populației care plătește taxe. De ce nu accepta intervenția statului? Greu de înțeles.

75% dintre americani, în același timp, cred că, companiile financiare uriașe nu au nici un interes să învețe ceva din greșelile trecutului apropiat și vor continua să facă afaceri în același mod, în detrimentul societății.

36% dintre americani recunosc că situația lor a devenit extrem de dificilă în ultimele 12 luni. La întrebarea, dacă guvernul a făcut bine sau râu prin faptul ca a investit miliarde ca să refacă instituțiile financiare americane, 55% dintre ei spun că guvernul nu ar fi trebuit să le acorde acestora nici un sprijin.

Venitul pentru 0,01 dintre cei care își câștigă banii "muncind" a crescut cu 900% în ultimi 30 de ani. Acest grup controlează mai bine de 6% din economia SUA.

Lloyd Blankfein, CEO cu Goldman Sachs, a încasat numai în 2008 compensații în valoare totala de 42.946.801 dolari americani. Blankfein câștigă pe săptămână 825.900 dolari americani, în timp ce Ben Berneke, Seful Rezervelor Federale câștigă 3.678 dolari americani pe săptămână. Toată această sfidare în contextul în care un lucrător care muncește de dimineața până seara, pe un salariu minim pe economie, poate câștiga 15,800 dolari americani pe an. Mergând mai departe cu acest calcul, putem vedea ca pentru un lucrător cu un salariu mediu din economia americană este necesar un număr de 1.055 ani pentru a câștiga cit a primit Blankfein numai în anul 2008.

  • Mai putem discuta de o eventuala justiție în viata americanilor, în viața trăită sub acoperișul acestui capitalism sălbatic?
  • Se mai poate reface economia americană pe baza unui buget de austeritate impus acestor hiene ale finanțelor americane?
  • Pot aceștia să își ajusteze stilul de viață la un salariu maximal pe care la propus Președintele Obama și anume 500.000 de dolari pe an?
  • Vor vinde ei din casa pentru a trăi decent în următoarea perioada?

Imposibil de dat un singur răspuns DA la vreuna dintre întrebările de mai sus. Și atunci, în ce direcție va merge acest sistem capitalist în stadiul de metastaza? Cu siguranță, pe drumul pe care săracii vor trebui să se mulțumească că s-au născut vii, iar bogații, din ce în ce mai putini, pe drumul bogăției și sfidării unor oameni care nu înțeleg ce se întâmplă cu ei. Săracii vor deveni și mai săraci, numai dacă acești bogați vor urmări să își întrețină bogățiile realizate în ani, fără a mai fi vorba de acumulări. Deci acești super manageri nu respectă nici o lege, nici măcar pe cea a bunului simt.

O altă măsură ridicolă pe care Administrația a acceptat-o deocamdată, este o limitare a banilor oferiți către acești rechini ai finanțelor americane pentru limuzine, terenuri de golf, case de vacanța, avioane private, în suma de 25,000 dolari pe an, iar peste această sumă vor trebui să aplice pentru a primi avizul guvernului.

Este ridicol, dar cred că se va reveni pentru că ei vor abuza cu siguranță și vor crea sisteme paralele de delapidare a banilor publici.

Faptul că aceste discuții există, și se discută de sume variabile acordate acestor șacali ai finanțelor americane, care au dus o întreagă economie  mondială la dezastru, este o sfidare oferită de un sistem care nu ține cont în nici un fel de interesul omului de rând, fără loc de muncă și cu o familie care trebuie să își vândă casa și alte lucruri pentru a rezista financiar acestor condiții create de ei.

Dar aici vom avea, în cadrul site-ului, articole care vor face referiri la evoluția situației din domeniu și vom da exemple, dar după mine un al doilea val al recesiunii, de proporții și mai mari, este evident la orizont și una din rațiuni pentru care spun acest lucru este disperarea celor care au responsabilitatea să redreseze sistemul și care fură într-un mod ce nu are nici o legătură cu statutul pe care ei și-l doresc pentru ei ca "profesioniști".

Banca Națională a României trebuie să aibă în vedere măsuri și pârghii de legare a interesului personal al acestor angajați, de modalitățile și timpul de refacere a economiei, de participarea acestor instituții financiare cit mai activ la această refacere.

 

Cu mulțumiri,

 

Adrian Coșereanu

 



ORA EXACTA

Toamna - Tudor Ghe.

You must have the Adobe Flash Player installed to view this player.

Cum ar putea sa existe o lume fara Romania?




Afacerile guvernului canadian cu indienii nativi din anumite provincii au scos la iveala sume fabuloase care sint platite sefilor de triburi pentru a acoperii o serie larga de matrapaslicuri ale guvernului.Seful tribului Peguis cistiga anual 220.000$ care nu sint taxabili.Un alt sef de trib,al Enoch Cree Nation cistiga 175.000$ pe an si asta comparabil cu salariul anual al unui rezident al zonei respective, care este de 15.000$ pe an.Seful tribului 543-person Piapot din Saskatchewan, este platit mai bine decit primul ministru al Provinciei.Trebuie spus ca, contribuabilii canadieni care platesc taxe uriase,ofera acestor triburi peste 7 miliarde de dolari pe an si nu au acces la nici o informatie pentru a vedea cum sint distribuiti bani lor.Canadieni s-au saturat de secretomania aceasta si au pus presiune pe guvern sa li se arate cum sint cheltuiti bani in acesta directie.Sa nu trezim in Romania cu sefii tiganilor ca li se acorda si lor salarii anuale de acest gen pentru a acoperii si vota un guvern uncapabil.