ALTERNATIVA ROMANIEI

Este CAPITALISMUL o alternativa viabila pentru ROMANIA ?

  • Increase font size
  • Default font size
  • Decrease font size
Home SOCIAL Criza socială
criza sociala

Criza socială, familia, atitudini, voluntariat, încercări de ieșire

FAMILIA reprezintă nucleul de bază al unei societăți, iar acesta, prin modul cum este tratat și cum tratează la rândul lui societatea pe care o reprezintă, este  definitoriu pentru a înțelege unde se află o societate și în a întrevedea evoluția ei pe scurtă și lungă durată.

Familia este un subiect extrem de complex în țările occidentale dezvoltate, asta în primul rând datorită eterogenității acestui nucleu social, ca rezultat al multiculturalismului acceptat și valorificat, care reprezintă o sursă de muncă calificată sau mai puțin calificată profesional, dar cu siguranță plătită sub nivelul calificării, cu tradiții  pe care vor, mai mult sau mai puțin, să le conserve.
Pentru acest lucru și datorită faptului că România nu este încă în situația de a accepta în totalitate ideea de multiculturalism și este o populație mult mai omogenă, voi trata la modul general și voi aduce indicatori de ansamblu pentru a crea o imagine a aspectului social, pentru că această imagine este afectată de criza capitalului și pe ea o vom regăsi sub o anumită formă în România.

Este clar că situația economică este determinantă pentru ceea ce se întâmplă în plan social și voi face mereu legăturile de rigoare.
Crizele economice și ciclicitatea lor ca parte firească a sistemului capitalist, aduc în cadrul lor o etapă dureroasă și anume Recesiunea, etapa care de multe ori schimbă mentalități și atitudini fata de muncă și efort, motivații și asa mai departe.

Nu am auzit până acum și nu am văzut vreo analiză care să arate legătura dintre nivelul de exploatare al clasei muncitoare din țările furnizoare de bunuri pentru SUA și în special China și micșorarea numerică a clasei de mijloc din America și a veniturilor aferente acesteia. Aceasta ar fi o analiză extrem de interesantă. Această clasă de mijloc și intrarea ei în criză, este elementul cel mai de efect al acestei perioade, iar contracția ei este de natură să ne arate deteriorarea cadrului social pe ansamblu.

Este familia occidentală o unitate de monolit a vieții sociale ?

- Nici pe departe. Ea a fost și este afectată major de criza și sistemul educațional primar din familie și școală.
În SUA se înregistrează o creștere alarmanta a familiei “single parent”, familie care în urma divorțului, privit ca stare de normalitate în civilizația vestică, este formată din unul dintre părinți și copiii rezultați în urma căsătoriei eșuate. Aceasta modalitate de conviețuire reprezintă peste 55% dintre așa zisele familii nord americane, iar în Quebec(Canada), cifrele sunt impresionante, ajungând la peste 60%.

Pot acești copii, crescuți și educați în acest gen occidental de familii, să aibă un echilibru solid în viață și câți dintre ei îl pot dobândi?

- Este evident că NU și mai evident este faptul că procesul degenerativ din familiile occidentale nu poate fi oprit prea ușor.
Ceea ce mă frapează este, că însăși familia româna venită în occident prezintă unele aspecte de “adaptare”, iar în unele cazuri putem vorbi chiar de un proces de “asimilare” la viața vestică, iar după o perioadă, în cadrul ei intervin rapid tensiuni care duc la divorțuri, în locul tendinței firești de a se crea un front comun în fața problemelor inerente de toate felurile care apar.

Este semnificativ de studiat modul cum românii reacționează social în contact direct cu occidentul la nivelul familiei, pentru ca studiul să se extindă la perspectiva familiei române în România, să se anticipeze cu o marjă de eroare rezonabilă, cam ce s-ar putea întâmpla în viitor, la nivelul acestei celule sociale de o importanta majoră.

În cadrul informațiilor de pe prima pagină voi alcătui diverse și scurte incursiuni informaționale (Hot News), în viața socială a vesticilor din care sper că veți trage concluziile de rigoare și mai ales dacă suntem dispuși a ne integra într-o astfel de societate.

Analiza trebuie să plece de la efectul pe care societatea vestică îl are asupra tuturor categoriilor de vârstă și a familie în întregime, ca un tot unitar.

 

Securitatea Socială

Unul dintre cele mai importante aspecte ale vieții sociale este securitatea socială, păstrarea drepturilor sociale, grija societății față de cetățean când se află într-o situație economică dificilă și siguranța socială în strada a individului care plătește taxe.
Un important punct în cadrul acestui capitol ar fi modul în care criza se reflectă în stradă și cum se implică sau cum se gândesc sa o rezolve cei care se află la guvernare.

În închisorile din California, cel mai mare stat al SUA, sunt peste 137,000 de deținuți, dintre care peste 34,500 sunt deținuți pe viață. Dintre aceștia cea mai mare parte, în jurul a 62% sunt deținuți de culoare.

Iar ca un aspect deloc de neglijat, guvernatorul statului California, a acceptat prin intermediul forului legislativ al statului, sa elibereze o mare parte a deținuților din lipsa de fonduri.

Ce ne spune acest lucru despre străzile din cel mai mare stat American?

- Ne da imaginea nesiguranței, a unei vieți sociale tensionate odată cu ieșirea din casă, ne oferă imaginea slăbiciunii unui guvern care nu acționează nici preventiv și nici coercitiv în aplicarea legii și oferirea unui mediu social sigur pentru cei ce muncesc și crează pentru California și SUA.
Acești oameni, eliberați din închisorile californiene, nu au șanse prea mari să își găsească de lucru și sunt complexați de faptul că specialiști și oameni cu vechime în câmpul muncii sunt trimiși în șomaj pe perioade lungi de timp. Ce pot face ei pentru a-și câștiga existenta, este lesne de înțeles. 

Ce putem spune noi despre Ministerul de Interne din România care prin cei care îl conduc, dovedesc o crasă nesimțire, chiar și atunci când citesc ziarele cotidiene romanești și văd inserat în paginile lor, faptul că orașele mari ale țării, inclusiv Bucureștiul, sunt conduse de găști țigănești, iar statul își pierde din autoritate pe zi ce trece.

A fost vreodată așa ceva în România?

- Nu am auzit și nu am găsit nici un om în vârstă care să îmi poată spune ca ar mai fi existat o altă perioadă mai neagră din punct de vedere al securității sociale în România, mai dezastroasă ca aceasta.

În SUA lucrurile nu stau mai bine, după cum se vede din statistici.
Nu de mult am fost împreună cu familia în Detroit unde am vrut să vizităm pentru o zi orașul.
Am trecut de la Windsor(Canada) la Detroit(SUA), prin tunelul subteran și evident am luat legătura la capătul tunelului cu ofițerii de la vamă, care ne-au surprins cu întrebări la care nu ne așteptam, printre care, dacă cunoaștem orașul, la care am răspuns că nu și doar vrem să facem o vizită, în special în locurile de interes turistic.
Ne-au întrebat dacă știm câți oameni au fost uciși în stradă sau în alte circumstanțe dubioase în Detroit în 2008, la care nu am știut să răspundem, după care ne-a spus că, dacă în Toronto, pe care îl știm, au fost în jur de 70 de crime în acel an, în Detroit, un oraș de șase ori mai mic decât Toronto, au fost peste 500 de crime.

După această interesantă pledoarie, ni s-a spus să nu oprim decât în locuri populate și să nu intrăm în orice magazine de la periferie, să mergem direct în centrul orașului și să nu discutăm  cu necunoscuți.

Am rămas muți, am urmat sfaturile și am stat numai 4 ore în “faimosul” motoraș  American care nu de mult reprezenta emblema industriei auto americane.
Am fost îngroziți de aspectele jalnice ale construcțiilor și oamenii drogați la tot pasul, căzuți pe jos și o mizerie de ar fi pus în umbră orice colț al Ferentari-ului.

Datorită efectelor nocive aduse de dezvoltarea economică unilaterală a orașului și poziția de punct de tranzit pentru droguri, prostituție și arme, Detroitul a scăzut ca populație, de la aproape 1,9 milioane în 1950, la mai puțin de 900 000 de oameni în 2006.
Putem analiza dezastrul prin prisma cifrelor în multe orașe “simbol “ale Americii, dar am luat la întâmplare un oraș în care am fost pentru scurt timp și care este binecunoscut pe întreg globul, dar am sa fac referiri și la New York City cu proxima ocazie pentru că am locuit și acolo pentru o perioadă scurtă.

În Detroit, din 400,000 de adrese poștale, în August 2009, mai bine de 20% nu au fost confirmate.
În ziarele orașului la rubrica vânzări se pot găsi case cu prețul de vânzare (stați jos ca sa nu amețiți) de la 5 la 15 dolari americani, pe care nu le ia nimeni, uneori chiar și mai ieftine, ajungând la un dolar.

Șomajul este extrem de ridicat și ajunge la peste 15%, aici nu intră în calcul și cei care nu au depus cerere de șomaj și nici cei care lucrează cu mult sub calificarea lor, doar pentru a putea câștiga banii necesari de existentă.

Să ne gândim că în SUA astăzi trăiesc sub nivelul sărăciei peste 32 de milioane de oameni, asta din statisticile oferite de autorități.

Mai mult de 1 din 10 americani, au cazier sau sunt în închisorile americane pentru diferite delicte.
Cam asa arată, reflectată în numai câteva aspecte, imaginea din punct de vedere social a țării pentru care românii se luptă să obțină un loc în loteria vizelor și exemplele vor continua în paginile site-ului meu.

Voi trata în continuare, în vederea unei succinte analize, alte câteva aspecte, pentru că sunt prea multe pentru a fi tratate la o simplă trecere în revistă, dar îmi propun o informare de suprafață după care în articole specifice voi intra în amănunt.

Tinerii sunt cei mai vulnerabili și ei găsesc cu greu ceva de lucru iar rata șomajului variază în rândul lor funcție de categoria de vârstă, intre 20% si 26%, ceea ce nu le dă șansa desprinderii de familie și în continuare voi trata câteva aspecte legate de tineret și locul acestei categorii în structura socială a SUA și Canada.

După mine este extrem de interesant pentru că ei se supun mult mai ușor schimbărilor față de conservatorii de vârste medii și cei în vârstă.

Generația tânără, între 16 și 24 de ani este denumită în Nord America “generația bumerang”, o generație care va reprezenta în viitor și pragul sărăciei și clasa de mijloc dar și partea de sus a societății, toate acestea  într-un procent prognozat, așa cum doresc cei ce conduc sistemul în interesul lor și al grupului de interese din care fac parte.

Această generație își dorește să se despartă amical de părinti și să traiască pe picioarele ei.
Unii chiar reușesc să o facă dar după ce iau contact cu viața reală se întorc acasă într-o proporție covârșitoare, peste 85%.

Pentru noi, românii, întrebările pe marginea cărora se realizează dezbaterile în Media din Nord America, legate de acest subiect, sunt întrebări ne-comune cu cultura noastră dar ar trebui să le știm, dacă vrem să copiem sistemul lor social sau să îl dezvoltăm pe principiile lor, sau chiar și dacă vrem să îl respingem, să știm cât râu ne pot aduce și cât ne pot schimba viața, aceste principii, care încalcă cultura și tradițiile noastre.

Am să vă redau câteva întrebări la care s-ar putea să trebuiască să găsiți răspunsuri atât dumneavoastră ca părinti, dar și tinerii care eventual ar dori să se desprindă și să își dorească dezvoltarea la nivel individual a stilului de viață occidental.
Întrebările sunt desprinse din chestionare produse de publicații americane.

1. Pot părinții să îi reprimească pe tinerii plecați de acasă, datorită condițiilor financiare existente și delicate, dar și dezbinării familiei în cele mai multe cazuri?

Asta, pentru că în general plecarea copiilor debalansează sistemul de familie Nord American și ei înțeleg altfel lucrurile, tratând acest dezechilibru ca o dezintegrare a acestui nucleu social.

2. Ar trebui ca părinții să le perceapă o chirie după revenirea acasă?

3. Ar putea fi o soluție ca părinții să le ia chirie, bani pe care să îi pună deoparte și să le dea înapoi atunci când ei consideră că tinerii au pășit pragul unei reale maturități?

4. Care ar fi pierderile materiale la care ar putea fi supuși părinții și cum ar greva aceste pierderi viitorul lor la bătrânețe?

5. Este necesară și obligatorie o lecție legată de cheltuirea banilor, adică să fie lăsați să câștige și să învețe să își distribuie favorabil bugetul obținut și în ce fel ar fi cel mai bine de făcut?

6. Vor ei să stea acasă sau revenirea lor este o reacție a neputinței de moment și cum o tratează părinții, unde încep și se termina contradicțiile?

Cine a generat acest set de întrebări și de ce a fost necesar?

- Structura societății și tendința de a câștiga bani și a înțelege ca afacere tot ce mișcă, de la orice vârstă, a dus la degringolada socială și la crearea maselor de oameni tineri fără pretenții, cu un nivel educațional precar și o poziție personală care să poată fi exploatată în regim de consumuri controlate.

Ce se întâmplă cu cei 15 % dintre tinerii care nu revin acasă?

- Mare parte a lor sunt înregimentați în grupuri vicioase și sunt frecvent consumatori de droguri.

Favorizează guvernul acest aspect?

- Da, fără discuție, în primul rând pentru că față de tinerii peste 16 ani, guvernul are “grijă” atât în Canada cit și in SUA, să le ofere o suma în jurul valorii de 400$ pe lună, sub forma unei asistențe sociale, dacă se desprind de familie.

Ce pot face acești tineri cu această sumă și eventual cu un serviciu la o cafenea?

- Pot trăi la un motel de mâna a treia unde se plătește lunar în jur de 500$ și unde au acces în mare parte traficanții de droguri, prostituatele și alte categorii sociale afiliate.

Un alt amănunt este că, în cazul unui conflict de familie în care sunt implicați pe de-o parte tinerii și pe de alta părinții, organele de ordine (poliția) intervine de cele mai multe ori “avantajând “ tinerii și amendând sau după caz, arestând părinții pentru pedepsirea într-un fel sau altul al tinerilor, în numele “democrației și libertății de exprimare”.

Tinerilor li se explică în școală, încă din clasele primare, că pentru orice conflict cu părinții în care se simt frustrați de drepturile lor, pe care ei în realitate nu le știu, pot sa sune la 911 și să cheme poliția pentru a-și disciplina părinții.

Servește acest sistem cuiva, este sau trebuie să fie el emanația democrației?

- Da, fără discuție servește statului, care formează în cadrul lui, structuri organizate la nivelul serviciilor de asistență, evidență, pregătire, corectare și direcționare a tinerilor, structuri în care sunt incluși o serie de rude și relații ale celor cu conexiuni și care primesc salarii grase de la guvern și aproape deloc nu se pot vedea acolo emigranți.
- Servește, pentru ca statul respectiv să se poată prevala de cuvântul democrație.
Pentru acești tineri, statul pune la dispoziția anumitor instituții guvernamentale de profil, sume imense de bani care se scurg fără rost și care nu au finalitate în cele mai multe cazuri și mai ales păstrează sub control un fragil echilibru al consumului structurat.
Statul știe că mare parte a acestor tineri vor fi la baza consumurilor de droguri de toate felurile, iar de aici corupția și existenta unui sistem subteran sau ascunsa legalizare a fraudelor în avantajul celor care conduc.

Ne dorim un astfel de sistem, suntem în stare să îl detectam, controlăm și eliminăm într-un mod corespunzător?

Ce se întâmplă cu societatea românească, dacă scăpăm de sub control acest fenomen și nu vom avea resursele să îl readucem într-o poziție normală?

- Sunt țări devenite capitaliste în ultimi ani și tari capitaliste cu tradiție, dezvoltate, care au probleme deosebite și am să dau numai un exemplu, care să reflecte consecințele pe care le putem trăi în cazul neputinței de a acționa și elimina dezechilibrul social generat de asa zisa “democrație” direcționată spre avantajele unei singure clase sociale. Este vorba de rata sinuciderilor, care în acest an a fost extrem de ridicată și în alcătuirea unui clasament, avem cifre oferite de New York Times, care pun în mare dificultate conducerile acestor țări atunci când trebuie sa ia o decizie.

Avem pe primul loc Lituania, care nu s-a confruntat cu un asemenea aspect de proporții amețitoare niciodată, lituanienii având 68,1 sinucideri la 100.000 pentru bărbați și 12,9 sinucideri pentru femei din același eșantion luat în analiză.
După Lituania vine Rusia care are 58,1, respectiv 9,8 la femei, după care Ungaria, Polonia, Franța, Cehia și așa mai departe, dar ceea ce este cel mai important, este faptul că aceste sinucideri există ,ele sunt în creștere vertiginoasă și dovedesc scăparea de sub control a reformelor și implicarea într-un sistem economic și social care nu este propice pentru populația acestor țări, ele fiind în contact cu o civilizație occidentală foarte debalansată și fără corespondent în țările lor pe nici un palier al vieții sociale.

Hai să vedem care este procentul de persoane cu handicap pe teritoriul USA și care sunt tipurile principale, cea mai mare parte dintre ele generate de problemele din cadrul sistemului economic capitalist, dar și alte aspecte care grevează relațiile interumane în cadrul sistemului.

Dintr-un număr de 257,167,527 de persoane cu vârstă peste 5 ani, 49,746,248 sunt cu diferite forme de handicap.

- La categoria de vârstă intre 5 și 15 ani,avem 2,078,502 tineri cu dizabilități mentale.
- La categoria intre 16 și 64 de ani avem, 764,439 persoane cu
dizabilități mentale.
- La categoria 65 de ani și peste, avem un număr de 3,592,912 persoane cu
dizabilități mentale.

Fără a mai însuma, eu cred că aceste cifre ne spun multe lucruri despre stilul de viață, despre cultura și educația unui popor și despre veleitățile unui sistem pe care unii dintre noi ar dori să îl copiem.

Poate România să facă față unui asemenea val, sigur păstrând proporția de persoane cu handicap mental, fără a mai discuta de celelalte milioane cu alte tipuri de handicap?

- Eu cred ca nu, și cred că încă mai putem face ceva, în primul rând să ne ferim să copiem și să credem că sistemul capitalist este dătătorul de fericire și sănătate.

Vom asista în România, mai devreme sau mai târziu, la un fenomen în care vor fi implicați acești tineri și noi toți ceilalți și anume corupția legalizată.

Românii trebuie să înțeleagă faptul ca cei de la conducere din România vor lupta ca să existe, ca și în occident, un sistem de șpagă ascunsă, legalizată.

Dacă cu ani în urmă mergeam la doctor cu un pachet de țigări sau cafea, sau alte mici atenții și acest lucru era valabil la toate nivelele, s-a trecut treptat la șpaga în valută și cu sume modeste dar suficiente pentru cei care le primeau.

Va veni timpul când nu se va mai lua șpagă deloc la anumite nivele, la modul cum am definit-o noi cu ani în urmă și anume vor fi conducători de departamente ale economiei și politicieni care vor forța lucrurile să meargă în direcția “corectitudinii” pentru pătura de mijloc și cea de jos, pentru că există un fond național de bani destinați acestor “atenții”, fond creat de la buget și destinat diferitelor activități în regim restrictiv și care va trebui direcționat către pătura socială care va face jocul, adică cea de la conducere, ei vor fura așa cum o fac în tot occidentul și nu vor mai fi la vedere, își vor transfera fondurile în paradise financiare și vor face pe săracii și multe alte mecanisme care vor veni și care sunt de mult practicate în lumea capitalistă putrezită, dar în același timp vor pune presiune pe noi pentru a fi corecți și ne vor da exemple false, dar treaba va merge din ce în ce mai prost.

Aceia care vor conduce destinele politice, economice și sociale ale țării, vor primi avantajele materiale din cu totul alte surse, (deci trebuie avut în vedere o analiză în detaliu a schimbării de surse și eu am scris la capitolul Soluții) decât cele “convenționale “care au dăinuit în România timp de ani de zile.

Ei vor fi alimentați din contrabanda cu droguri, din prostituție, din arme și alte activități de acest gen care nu sunt și nu vor fi la vederea omului de rând și care îl vor distruge și teroriza, îi vor rupe legăturile sociale și îl vor izola în punctul unde va crede că nu înțelege sistemul extrem de sofisticat.
Sistemul îl va valorifică pe omul de rând, îl va duce să își îngusteze orizontul social la nivel de familie și va genera neîncredere în tot ce este în jurul lui, sentiment ușor de manipulat și eficient pentru conducătorii “vestici”care se vor, aducătorii de bine pentru România.

Acești așa ziși guvernanți și făcători de legi, știu că se poate trăi bine din aceste surse mascate și pot disciplina în voie mase de oameni care iau șpagă sau fură ca ultim resort existențial.

Până la finalizarea acestui “proces” nu va mai fi mult în România, proces care stă în mâna noastră să il împiedicăm să apară, proces care deja a început prin deciziile lui Băsescu și nu numai.
El știe bine că din aceste activități, cum ar fi prostituția și drogurile, poate să controleze situația cel mai bine și fără pârghii economice reale.

În același timp, el știe la fel de bine ca cei săraci vor deveni și mai săraci și cu o nonșalanță greu de imaginat acceptă prin cuvântul lui Boc, ca o pensie socială în România să fie actualmente 350 RON, după ce în urmă cu câteva săptămâni era 300 RON, în timp ce o amendă de parcare urmată de tractarea de rigoare, în București este în jur de 600RON.

Asta ca o bătaie de joc față de oamenii care au muncit în România, unii dintre ei nefiind cooperativizați sau muncind pe unde au avut ocazia pentru a se întreține și a întreține familiile lor cu venituri mai mult decât modeste.

În același context al sfidării se încadrează și Primul Ministru Emil Boc, care săracul de el, vorbește pe 7 Octombrie în fața reporterilor legat de noua formă de desfășurare a Bacalaureatului și printre altele spune că se vor lua în considerare la acest examen în jur de 3-4 “items”.

Adică acest om simplu din popor găsește de cuviință să se schimonosească în limba engleză, după ce s-a făcut de râs cu cele câteva cuvinte știute în această limbă, la diferite conferințe de presă cu prezență străină.
Este o rușine și o călcare în picioare a demnității noastre, a identității noastre și asta făcută chiar de așa zisul Prim Ministru al României.
Fără a mai vorbi de posturile de radio la care multi analfabeți care prezintă diferite informații, împletesc în prezentările lor sărace, cuvinte în româna și engleză. Ce rușine!

Au făcut ei studii în limba engleză și au învățat alfabetul englez în clasa întâi cu profesori plătiți de englezi?

Citesc ei știrile și alte informații pentru englezi sau pentru oamenii care au plătit ca ei sa învețe și care multi dintre ei nu înțeleg aceste cuvinte?

Vreau ca ei să îmi denumească o țară civilizată, în care la știri se mixează cuvintele din vocabularul indigen cu cuvinte engleze sau din alta limbă?

Treziți-va dragi ”englezi”, rudele voastre de la țară nu știu engleză și până la urma nici voi, ca să fim mai exacți.

Acest “stimat” Prim Ministru, Emil Boc, nu știe cât de rasiști și discriminatori sunt vesticii pe care el ii venerează.

Eu trăiesc în Ontario, Canada și în zece ani, nu am auzit decât una sau două melodii la posturile de radio locale canadiene, cântate în limba franceză, limba care este oficială în Canada dar care se vorbește mai puțin în Ontario.
Nu mai vorbesc de a fi ascultat o altă melodie, știre sau informație de interes comun într-o altă limbă, în aceasta țară care este un mozaic cultural dar unde acest mozaic cultural este tratat cât de cit corespunzător numai când vine vorba de muncă și față de care în alte condiții, guvernul nu are nici un respect.

Dar respectul îl are domnul Boc, care se ploconește și dovedește unei întregi țări că trebuie să fim servitori pentru a obține ceva, dar el încă nu a aflat că “sluga servilă este necesară, dar niciodată respectată”, iar din păcate mai are multe de aflat și nu cred că mai are timpul fizic să o facă.

Revenind la unul dintre cele mai importante aspecte ale vieții sociale Nord Americane, putem face o analiză a ÎNCREDERII ÎN SISTEM, dar trebuie să analizam acest lucru ca un aspect procentual din ÎNCREDEREA TOTALĂ, cealaltă parte constituentă fiind ÎNCREDEREA ÎN MEMBRII SOCIETĂȚII, care reprezintă contactele zilnice cu societatea pe care le avem și în urma cărora ne modelam atitudinea în mare parte.

În lumea occidentală în general, oamenii cred în sistem, chiar dacă acest lucru prezintă un grad de eroziune în timp, dar în mare parte ei cred în el și așteaptă de cele mai multe ori, ca acest sistem să le rezolve problemele de toate naturile și chiar să le educe copiii, aspect de care vom vorbi la Educație.

Putem vorbi despre o creștere a încrederii intre membrii societății și o scădere în ceea ce privește încrederea în sistem și funcționarea lui?

Le putem, în totalitate delimita aceste tipuri de încredere, sau există interdependențe în cadrul analizei celor doua componente?

Oamenii de rând occidentali nu luptă împotriva sistemului pentru că de-a lungul anilor și în perioadele de criză, sistemul a arătat că este pregătit pentru a le da soluții și de cele mai multe ori a și făcut-o. De acestă dată însă, sistemul le joacă o farsă și vor trebui să aștepte mult și bine o refacere și o viață mai bună pentru ei și familiile lor. Sistemul de data asta va valorifica însăși încrederea lor în el.

În România însă omul de rând nu a avut ai nu are încredere în sistem, problemele lui nu au fost rezolvate de sistem și el a fost mereu în lupta cu sistemul, o luptă surdă în care a pierdut de multe ori încrederea în mai bine.
Sistemul a fost mereu împotriva omului de rând din România și el a simțit-o, de aceea, va fi o luptă grea, dar posibilă în care sistemul trebuie să confirme bunele intenții.

Problema lumii occidentale este ca prioritățile sistemului s-au schimbat chiar în tratarea lor ca cetățeni și mai ales a diferitelor clase sociale.

Dacă am lua unele exemple la îndemână și care ne afectează viata de zi cu zi, am vedea mai bine cum stau lucrurile și în ce măsură se manifestă aceasta încredere.

Oamenii, aici în occident, își lasă mașinile deschise sau decapotate, la fel și casele, multi dintre ei, neîncuiate și la discreția oricărui spărgător fără experiență.
Ei cred, în parte că nu vor fi furați, dar în cea mai mare măsură ei cred în sistem, în companiile de asigurări care le vor returna banii pierduți și în instituțiile de ordine ale statului care odată prins cel care a comis aceste fapte va fi un om ca și mort social dar și economic, fără a avea nici un acces la o situație favorabilă în cadrul societății.
Lui i se vor înregistra faptele comise într-o bază de date și va fi izolat de tot ce mișcă, bănci, asigurări, un loc de muncă mai bun și în general orice solicitare la organele de stat nu ii va fi luată în seamă.

Este o parte a terorii mascate practicată de occident care da siguranța cetățeanului și aici putem deschide un capitol care ne interesează ca români și nu numai și anume comportamentul social pe care îl avem.

Trebuie să spunem că acești occidentali au metode ascunse de teroare economică și reglare socială și una dintre ele este identificarea cetățeanului prin intermediul card-ului SIN (social insurance number), care este solicitat în unele locuri și care oferă o oglindă completă a individului cu cele mai mici amănunte din istoria lui, care dă ocazia unei atitudini pozitive sau negative a reprezentanților instituțiilor unde solicită un serviciu sau o informație, dar și acest aspect face parte dintr-un viitor articol în cadrul site-ului. Societatea și structurile de stat păstrează sub un control strict cetățeanul de rând și acesta știe, iar uneori este chiar mândru de acest aspect fără să realizeze aspectele negative care pot decurge din această subordonare mascată.

Am fost extrem de surprins, aici în Canada, să văd că la sfârșit de săptămână oamenii merg la un grătar în afara orașului pentru a socializa și a se relaxa, ocazie care le oferă posibilitatea de a se remarca din punct de vedere social.
Am văzut mai toate rasele umane venite acolo, inclusiv români, dar ceea ce m-a frapat, a fost modul cum a mers fiecare și a dus gunoiul rămas la coșuri de gunoi special amenajate, au făcut curat unde au mâncat și au lăsat totul în ordine, la fel și cu alte ocazii în grupuri mult mai restrânse.

Oare acești români nu au trăit în România, unde se arunca gunoiul pe unde se nimerește și se pune muzica preferata fiecărui grup, unde se distruge iarba și se așează mașina în locuri nepermise, unde se rup băncile la plecare și se lasă în urmă mirosuri greu suportabile?

Nu am ales în analiza mea grupuri de intelectuali sau categorii socio profesionale al căror comportament ar fi justificat de pregătirea școlară sau profesională.
Am fost în nenumărate rânduri și cu categorii dintre cele mai diferite și am văzut același lucru și la alte nații care sunt sigur că la ei în țară ar fi avut cu totul alt comportament.

Oare ce ne face să gândim la modul ăsta și să manifestăm acel simt de autodistrugere când este vorba de țara noastră ?

Este unul din elementele analizei de ansamblu și ceea ce vreau sa spun este, că în cadrul acestei analize trebuie să păstrăm un caracter obiectiv și să vedem și lucrurile bune ale acestui vest și mai ales cum au ajuns la ele, pentru că din fericire sau nefericire, noi avem abilitatea de a dovedii că la ei în țară putem crea o imagine mult mai favorabila decât o putem face în țara noastră.

Un alt aspect social pe marginea căruia aș vrea să punctez câteva detalii ar fi VOLUNTARIATUL.

Este o relație deosebită individ-societate și merită să începem o dezbatere pentru că după mine nu este un aspect pe care să îl tratăm cu simplitate și superficialitate și ar trebui să vedem geneza lui și ceea ce îi face pe oameni să îl accepte ca parte normală din viața lor.

Am stat de vorbă cu foarte mulți oameni și am fost la diferite cursuri în care am sesizat în parte rolul acestui voluntariat și cultura voluntariatului în occident, o cultură încă inexistentă la noi datorita condițiilor economice dar și a neînțelegerii fenomenului în sine și al avantajelor lui pentru individ.
Suntem uneori refractari la acest fenomen (voluntariatul) pentru că ne gândim la cei ce conduc țara și economia la toate nivelele și care nu au fost și nu sunt angrenați într-o asemenea activitate socială.

Dar va trebui să înțelegem că, aceia care conduc țara nu au nevoie sa presteze activități de voluntariat, în opinia lor, iar ceea ce este și mai tragic dacă vom continua să ne gândim la ei, este că acest sentiment de respingere socială a fenomenului de voluntariat nu îi va afecta pe ei, ci numai pe noi, fiindcă vom fi puși în situația în care nu vom primi niște servicii bazale de la oameni dezinteresați material, într-o situație in care noi nu avem resursele financiare pentru a plăti aceste servicii.

Credeți-mă că este un lucru de o importanță majoră, iar dacă ne uităm la nonvalorile care conduc acum România și ne oferă un sentiment de pragmatism îndoielnic social, vom pierde cu toții și mai ales nu ne vom respecta niciodată și vom simți alienarea noastră ni țara în care ne-am născut.

O mare parte dintre occidentali, americani și canadieni, în special, văd acest voluntariat ca strict necesar pentru completarea unui „resume” demn de luat în seamă de un eventual angajator, el reprezentând modul în care s-a câștigat experiența într-un domeniu dar și disponibilitatea cetățeanului de a lucra pentru societate, de a face ceva pentru semenii lui și de a aștepta ceva de la ei în situațiile dificile pentru el.

Este acest fenomen necesar, este util, este forțat mascat pentru a reduce cheltuieli ale statului și a îndrepta fonduri spre direcții dorite de cei care conduc?

Șansa celor care se înrolează în sistemul de voluntariat este de 2,5 ori mai mare să fie angajat decât cel care nu face acest lucru și într-un timp mult mai rapid.
Deci vorbim de o poziție și o cultură generalizată la nivelul patronatului și a celor de la Resurse Umane care împing tacit voluntariatul ca etapa necesară.

De la vârste școlare tinerii realizează importanta voluntariatului și văd perspectivele lor profesionale legate de modul cum participă la acest proces.

În sistemul de educație Nord American, nu este nevoie de gândirea precara a Primului Ministru al României, Emil Boc, care consideră ca necesar obligarea profesorilor în sensul de a ajuta copiii în vederea unei pregătiri școlare suplimentara ("after school" program - cum ii place lui Emil Boc să îl denumească), ci pur și simplu acest proces se realizează de către studenții dotați din facultăți, dornici să fie implicați în programe de voluntariat și să mediteze fără bani(tutoring), copiii care au probleme la diferite materii și nu să țină profesorii în școală mai multe ore, cu siguranță fără rezultate și cu o scădere în plan moral a motivației profesorilor.
Studenții angrenați în aceste programe, în urma pregătirii elevilor la aceștia acasă sau la școală, primesc un certificat care îl folosesc ca atașat la resume, de importanță majoră în ceea ce privește imaginea.

Acești studenți nu solicită nici un ban pentru serviciile oferite, dar de obicei părintii acoperă cheltuielile lor de transport și uneori le oferă mici atenții.

Am întrebat la spital dacă aș putea să fac voluntariat, în studiile sociale făcute de mine aici.
Nici nu s-a pus problema, lista de așteptare m-a clasat ca fiind valabil peste luni de zile.
În sistemul de îngrijire a persoanelor cu probleme medicale sau bătrâni, am întâlnit aceeași situație, liste de așteptare.

Hai să luăm cifrele să vedem ce se întâmplă referitor la Canada și putem spune că în SUA se păstrează proporțiile.
În anul 2007, 12,5 milioane de persoane au făcut voluntariat în Canada deci ceva mai puțin decât jumătate din populația lor, cu o creștere de 5,7 % fata de 2004.
Aceștia au prestat 2067 milioane ore de voluntariat în total în 2007.
Religia și favorizarea cultelor religioase joacă un rol extrem de important și despre asta vom vorbi la analiza pe parte de Religie.

- Ce s-a întâmplat când economia a început să scârțâie și s-au înregistrat concedieri majore?

Acum putem vedea caracterul mascat al acestei activități. Odată cu criza și cu un volum mai mare de timp liber, dar și cu o posibilitate mult mai mică de a fi angajat într o economie care își scoate pe tușă inginerii și specialiștii, voluntariatul a scăzut drastic și a început în multe domenii să intervină statul cu personal de specialitate, pentru a compensa lipsa voluntarilor cândva în număr mare.
Deci este într-o oarecare măsură o activitate nedorită, dar necesară, impusă de un sistem care a înțeles că economicul generează atitudine și că fără a folosi forța în sistem, dar a crea unele pârghii, se pot integra oamenii într-un proces util societății.

S-a schimbat structura pe vârste și categorii sociale ale celor care fac voluntariat și s-a dublat numărul pensionarilor și al celor cu handicap locomotor în serviciile de voluntariat și aici pot avea loc dezbateri între noi pentru a da o imagine reală a fenomenului.

Voi continua cu relatări legate de aspectele sociale în viitoarele articole, dar am în vedere o serie de remarci și comentarii ale dumneavoastră pe care aș vrea să le inserez în rubricile site-ului.

Din nou fac apel la analize obiective în care, nu tot ce este în vest este rău, dar din păcate, spun din nou, nu trebuie ca noi să implementăm în România ceea ce este rău la ei.

Cu mulțumiri pentru citirea acestor rânduri,

Adrian Coșereanu

 

 



ORA EXACTA

Toamna - Tudor Ghe.

You must have the Adobe Flash Player installed to view this player.

Cum ar putea sa existe o lume fara Romania?




Afacerile guvernului canadian cu indienii nativi din anumite provincii au scos la iveala sume fabuloase care sint platite sefilor de triburi pentru a acoperii o serie larga de matrapaslicuri ale guvernului.Seful tribului Peguis cistiga anual 220.000$ care nu sint taxabili.Un alt sef de trib,al Enoch Cree Nation cistiga 175.000$ pe an si asta comparabil cu salariul anual al unui rezident al zonei respective, care este de 15.000$ pe an.Seful tribului 543-person Piapot din Saskatchewan, este platit mai bine decit primul ministru al Provinciei.Trebuie spus ca, contribuabilii canadieni care platesc taxe uriase,ofera acestor triburi peste 7 miliarde de dolari pe an si nu au acces la nici o informatie pentru a vedea cum sint distribuiti bani lor.Canadieni s-au saturat de secretomania aceasta si au pus presiune pe guvern sa li se arate cum sint cheltuiti bani in acesta directie.Sa nu trezim in Romania cu sefii tiganilor ca li se acorda si lor salarii anuale de acest gen pentru a acoperii si vota un guvern uncapabil.